BNR: Rezervele valutare la 31 octombrie 2017

Percheziții la Primăria Bujoreni şi la locuinţele unor suspecţi, pe raza județului Vâlcea
01/11/2017
Prefectura Vâlcea pichetată de medici de familie
02/11/2017

La 31 octombrie 2017, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33 932 milioane euro, faţă de 33 320 milioane euro la 30 septembrie 2017.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 1 961 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunea de euroobligațiuni a Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 1 000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 1 349 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3 649 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2017 au fost de 37 581 milioane euro, faţă de 36 959 milioane euro la 30 septembrie 2017.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 161 milioane euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *