Comunicat CCI Vâlcea cu privire la taxa pentru serviciul de salvamont pe care o are în vedere Consiliul Județean Vâlcea

UNIVERSITARIA solicită creșterea finanțării cu sumele necesare acoperirii majorărilor salariale din Legea 153
06/11/2017
Ciobanu Ştefan, acuzat pentru viol și furt, fapte comise pe un drum de tarla din Drăgăşani, a fost arestat
07/11/2017

Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea a sesizat cu îngrijorare tendinţa guvernanţilor şi a autorităţilor locale şi judeţene de a institui taxe asupra antreprenorilor calculate ca procent din cifra de afaceri. În această tendinţă se înscrie şi nouă taxa pentru serviciul de salvamont pe care o are în vedere Consiliul Judeţean Vâlcea.

Pe lângă faptul că este dezechilibrat de mare, fiind egală cu impozitul pe profit datorat de anumite categorii de microîntreprinderi, o astfel de taxa nu poate fi acceptată nici în situaţii excepţionale. Enumeram doar câteva dintre motivele pentru care astfel de taxe sunt antieconomice şi neetice:
– Nu ţine cont de profilul activităţii economice. Pune egal între activităţi economice cu marje diferite de profit.
– Creează dezavantaje concurenţiale pentru agenţii economici supuşi taxei faţă de ceilalţi.
– Există deja TVA-ul care fiind o taxă calculată pe circulaţia mărfii se aplică doar pe aceea parte din Cifra de afaceri care este generate de activitatea de bază a întreprinderii.
– Impozitul pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi este un stimulent pentru acele firme cu cifra de afaceri mică prin simplificarea contabilităţii şi a cheltuielilor operaţionale. Şi este opţionala. Obligativitatea platii unei astfel de taxe de către toată lumea este o penalizare a tuturor celor care fac obiectul acesteia.
– Nu există transparenta în cheltuirea taxelor de acest gen (vezi viniete, accize pe tutun/alcool etc) şi nu există siguranţă că sumele provenite din această taxa vor fi cheltuite pentru destinaţia respective.

Semnalăm autorităţilor locale că există suficiente fonduri europene pe care le pot accesa pentru dotarea şi susţinerea unui serviciu de salvamont şi a altor servicii de infrastructură turistică. Accesarea acestor fonduri nu apăsa pe umerii antreprenorilor.

Considerăm că autorităţile locale şi judeţene ar trebui să se implice mai mult în stimularea dezvoltării agenţilor economici pentru că aplicând acelaşi procent de taxe la o activitate economică sporită se pot obţine venituri reale la buget mai mari fără a mări povara fiscală.

Râmnicu Vâlcea, 06 noiembrie 2017

Valentin Cismaru 
Preşedinte
Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.