Doi bărbați din Cernișoara au primit câte 4 ani de închisoare pentru viol și șantaj

Manifestări culturale menite a promova excelența în educație și potențialul cultural al orașului Călimănești
06/07/2018
Anual, patru milioane de persoane contractează infecții în spitalele din UE – Parlamentul European solicită măsuri de prevenție
08/07/2018

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au pus în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Vâlcea, față de doi bărbați din Cernișoara.

Joi, 5 iulie 2018, polițiștii au executat două mandate de arestare, față de doi bărbați, condamnați fiecare la o pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol și distribuirea de materiale pornografice.

În fapt, la data de 17 noiembrie 2014, unul dintre bărbați ar fi întreținut raporturi sexuale cu o tânără, împotriva voinței acesteia, sub amenințarea că va da în vileag înregistrări video compromițătoare pentru persoana vătămată.

Ulterior, la data de 23 noiembrie 2014, cel în cauză ar fi încercat din nou să detemine persoana vătămată să întrețină raporturi sexuale cu el, dar și cu cel de-al doilea tânăr implicat, dar infracțiunea nu s-a consumat, ca urmare a intervenției poliției. În aceeași perioadă, cei doi au distribuit pe internet materiale pornografice cu persoana vătămată.

Bărbații au fost condamnați la 4 ani de închisoare cu executare, fiind încarcerați într-un penitenciar din județul Argeș.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *