Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au efectuat verificări pentru depistarea unei femei de 89 de ani, dispărută de la domiciliul din Râmnicu Vâlcea. Femeia a fost găsită și redată în siguranță familiei.
Joi, 6 decembrie 2018, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Râmnicu Vâlcea cu privire la faptul că, întorcându-se acasă de la serviciu, în cursul după-amiezii, nu a mai găsit-o la domiciliu pe mama sa, neavând niciun fel de informații despre plecarea acesteia.
Polițiștii au demarat imediat investigațiile, persoana în cauză fiind depistată la data de 7 decembrie 2018, pe raza comunei Titești.
Femeia a fost redată în siguranță fiului său.