COD PORTOCALIU în Vâlcea – 150 de persoane au rămas fără curent în Bujoreni, satul Bogdănești

4.000 de kilograme de droguri, distruse de Poliția Română
15/12/2018
Accident rutier mortal pe DN 67, la Bunești
15/12/2018

Județul Vâlcea se află de astăzi, sâmbătă, de la ora 06.00 și până duminică,16 decembrie 2018, orele 12.00, sub efectul unui COD PORTOCALIU de căderi abundente de zăpadă.

Din acest motiv, în această dimineață, de la orele 10.00, prefectul Marin Florian, s-a întâlnit la sediul Instituției Prefectului Vâlcea cu președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu, și vicepreședinte al Comitetului Județean de Urgență Vâlcea. Împreună au analizat măsurile întreprinse, atât de către instituțiile și societățiile din subordinea Consiliului Județean Vâlcea, cât și de către cele aflate în coordonarea Instituției Prefectului Vâlcea. La întâlnire a participat și șeful serviciului Salvamont, Mircea Lera.

Concluzia întâlnirii a fost că, până la această oră, nu sunt drumuri naționale și județene blocate, circulându-se în condiții de iarnă. Pe rețeaua de drumuri de interes local, sub coordonarea primarilor localităților au acționat și acționează în continuare utilaje ale primăriilor sau ale societăților cu care acestea au contracte de deszăpezire, activitatea fiind în dinamică.

O situație mai aparte se manifestă la nivelul reţelelor de energie electrică, existând o zonă fără energie electrică în satul Bogdănești, comuna Bujoreni, acolo unde 3 PT-uri au fost afectate ca urmare a fenomenelor meteo manifestate. Tronsonul este de aproximativ 5 km și sunt afectate cca. 150 de persoane. Acționează pentru remediere echipele specializate ale S.C. Distribuție Oltenia.

În perioada 14 – 15 decembrie 2018, ora 08.00, s-a intervenit pentru menţinerea reţelelor de drumuri naţionale, judeţene şi locale într-o stare de viabilizare corespunzătoare, astfel:

● Pe reţeaua de drumuri naţionale, în lungime totală de 482,5 km, s-a intervenit cu 59 utilaje cu lamă și risipitoare, 12 încărcătoare și s-au răspândit 678 tone material antiderapant, în activitatea de deszăpezire fiind angrenate un număr de 114 persoane.

La această oră partea carosabilă este uscată sau parţial umedă, cu excepţia următoarelor sectoare de drumuri naţionale, respectiv:

Publicată de Constantin Radulescu pe Sâmbătă, 15 decembrie 2018

 

● Pe reţeaua de drumuri judeţene, în lungime totală de 967 km, s-a intervenit cu utilaje, material antiderapant și personal tehnic din partea R.A.J.D.P. Vâlcea, pentru menținerea stării de viabilitate a drumurilor județene, circulația desfășurându-se la ora prezentei informări în condiții de iarnă.

● Pe reţeaua de drumuri de interes local se intervine cu utilaje de către autorităţile locale, la această oră circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Pe reţeaua de drumuri naţionale, judeţene şi locale din judeţul Vâlcea, la această oră, se circulă în condiţii de iarnă – în continuare se intervine cu utilaje pentru menţinerea acestora în stare de viabilizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.