Prefectul de Vâlcea, Marin Florian, a convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Tudorel Toader s-a întâlnit cu Ambasadorul Japoniei în România, Hitoshi Noda
09/01/2019
Vâlcea: Situația drumurilor naţionale, judeţene şi locale, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice înregistrate în ultimele două zile
10/01/2019

În luna decembrie a anului 2018, județul Vâlcea a fost afectat de căderi masive de zăpadă,ceea ce a creat probleme, îndeosebi pe linia alimentării cu energie electrică. Au existat o serie de disfuncționalități la remedierea defecțiunilor de la rețelele electrice, care au generat întreruperi de energie electrică, pe durate mari de timp, de 3-4 zile, atât pentru consumatorii colectivi cât și pentru cei casnici.

La data respectivă edilii localităților au semnalat o serie de probleme în activitatea CEZ Distribuție Oltenia, în județul Vâlcea, pornind de la situații în care nu prelua nimeni apelurile în call-center-ul societății, continuând cu numărul scăzut de echipaje de intervenție, precum și pe alocuri cu intervenția greoaie a persoanelor deplasate la evenimente, ceea ce a creat evidente nemulțumiri în rândul populației județului.

Din acest motiv, miercuri, 9 ianuarie 2019, prefectul Marin Florian a convocat în ședință extraordinară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, tema centrală fiind aceea a modului de intervenție al operatorului de distribuție a energiei electrice în județul Vâlcea, respectiv Distribuție Oltenia SA, pentru remedierea avariilor colective înregistrate în rețelele de joasă,medie și înaltă tensiune. Au fost prezenți și au oferit explicații în cadrul CJSU, Ion Dobrescu – președintele Directoratului Distribuție Oltenia, și Constantin Stoian – șeful serviciului Managementul Activelor și Dezvoltare în cadrul CEZ Distribuție Oltenia.

Doresc să le mulțumesc, atât reprezentanților presei prezenți la activitate, cât și primarilor din localitățile Bărbătești, Vaideeni și Perișani, respectiv domnii Constantin Banacu, Daniel Băluță Achim și Ion Sandu, pentru intervențiile pertinente și problemele semnalate,pe linia alimentării cu energie electrică a localităților pe care le conduc.

Totodată, am solicitat conducerii CEZ Distribuție Oltenia, ca în perioada următoare să remedieze toate deficiențele prezentate și constatate, în așa fel încât să nu se mai repete situația de la finele anului trecut“, a precizat prefectul județului Vâlcea, Marin Florian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *