Deputații europeni vor discuta prioritățile pentru primele șase luni din 2019

Vâlcea: Situația drumurilor naţionale, judeţene şi locale – 11 ianuarie 2018 / ora 8
11/01/2019
Renumit oncolog pentru copii din Turcia vine în România
12/01/2019

Parlamentul European intră în ultima etapă a dezbaterilor „Viitorul Europei”, înainte de alegerile din luna mai. Deputații europeni fac retrospectiva președinției Austriei în cadrul Consiliului European – și anticipează președinția României. De asemenea, moneda Euro intră sub lumina reflectoarelor la Strasbourg, deoarece își sărbătorește cea de-a 20-a aniversare.

Parlamentul European intră în faza finală a dezbaterilor „Viitorul Europei” înainte de alegerile europene din luna mai, alături de premierul spaniol Pedro Sanchez. În contextul în care România va prelua președinția prin rotație a Consiliului European, deputații europeni vor discuta prioritățile pentru următoarele șase luni. De asemenea, ei vor face retrospectiva realizărilor președinției austriece.

Moneda unică a fost lansată în urmă cu două decenii, la 1 ianuarie 1999. Pentru a marca cea de a 20-a aniversare a monedei Euro, deputații europeni vor găzdui o ceremonie specială și o expoziție.

Parlamentul dorește ca Europa să fie lider în domeniul tehnologiei vehiculelor automatizate. Deputații europeni vor discuta despre armonizarea standardelor tehnice și a normelor de sigranță și despre cum poate fi asigurată o susținere suficientă a acestui sector.

Parlamentul European votează noi norme pentru înghețarea finanțării europene către statele membre care periclitează statul de drept prin intervenții în sistemul judiciar sau combaterea ineficientă a corupției.

sursa: Multimedia Centre - Parlamentul European

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *