În coordonarea Primăriei Râmnicu Vâlcea, ONG-urile și instituțiile din domeniul protecţiei sociale au stabilit Planul de Acţiune pentru 2019

Ambasadorul Palestinei, oaspete în Primăria Râmnicu Vâlcea
21/01/2019
UNTRR: Lipsa unui acord Brexit între Marea Britanie și UE amenință transporturile rutiere
21/01/2019

La iniţiativa Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea prin Direcţia de Asistenţă Socială, a avut loc o întâlnire a ONG-urilor şi instituţiilor care activează pe plan local în domeniul protecţiei sociale în vederea stabilirii direcţiilor de acţiune pentru anul 2019 şi a modalităţilor prin care Municipalitatea poate susţine proiectele propuse.

La şedinţa coordonată de viceprimarul Carmen Preda şi de directoarea DAS, Virginia Fulgescu, au participat reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Asociaţiei “Centrul pentru Familie”, Asociaţiei “Mămici din Vâlcea”, Fundaţiei “Inimă pentru Inimă”, Filialei Vâlcea a World Vision, Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România – Filiala Vâlcea (ASCHFR), Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea, Fundaţiei Comunitare Vâlcea, Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea, Arhiepiscopiei Ramnicului, Spitalului Judeţean de Urgenţă, Parohiei Trăistari – Ocnele Mari, Bisericii Greco-Catolice, C.S.E.I. Băbeni, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Centrului pentru Persoane Vârstnice, Centrului de Servicii Terapeutice pentru Copilul cu Autism “Mara” şi Centrului Social de Urgenţă “Ioana”.

La finalul întâlnirii, s-a convenit ca, printr-o informare continuă, activităţile din domeniul asistenţei sociale avute în vedere pentru anul 2019 să se desfăşoare în mod coordonat, astfel încât eficienţa acestora şi impactul pozitiv asupra grupurilor-ţintă să fie cât mai mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *