AJFP Vâlcea informează: Ministerul Finanţelor Publice lansează trei emisiuni de titluri de stat

Premiere și spectacole invitate la Teatrul Anton Pann
04/02/2019
Bursă a locurilor de muncă pentru cules de mazăre în Portugalia și Danemarca
04/02/2019

Titlurile de stat Tezaur au fost emise luni, 4 februarie 2019, cu scadenţe la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • între 4 şi 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • între 4 şi 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poştale ale Poştei Române, din mediul urban, şi până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

Titlurile de stat care sunt lansate în data de 4 februarie 2019 sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale ce le atestă această calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro  (secţiunea Tezaur),  www.datoriepublica.mfinante.gov.rohttps://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *