Pe măsură ce sezonul rece se apropie de final, Râmnicul redevine oraşul florilor

Incendiu de vegetaţie uscată în Oteșani
14/02/2019
Percheziție în județul Neamț, efectuată de polițiști sub coordonarea procurorilor DIICOT din Vâlcea
15/02/2019

Aproape 10.000 de răsaduri de primule vor fi plantate, începând de săptămâna viitoare, în Râmnicu Vâlcea, de către lucrătorii SC Pieţe Prest SA, prima etapă vizând Calea lui Traian şi Scuarul Revoluţiei.

Aceleaşi primule, provenite din serele de la Râureni administrate de această companie municipală, au fost folosite şi la decorarea ansamblului format din două inimi împreunate amplasat, în urmă cu câteva zile, în Scuarul Mircea cel Bătrân, în acord cu simbolistica începutului de primăvară.

La serele de la Râureni au mai răsărit şi se pregătesc să înflorească din bulbii sădiţi în toamna trecută alte zeci de mii de flori (narcise, lalele, zambile, brânduşe etc.) ce vor fi plantate în spaţiile publice ale oraşului de la jumătatea lunii martie şi până la începutul lunii aprilie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *