Consiliul European a numit un nou reprezentant special al UE pentru drepturile omului

Locuri de muncă în domeniul agricol în Spania prin intermediul EURES
28/02/2019
Proiecte cu finanţare europeană, contractate de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea
28/02/2019

Astăzi, 28 februarie 2019, Consiliul European l-a numit pe Eamon Gilmore în calitatea de reprezentant special al UE pentru drepturile omului

Eamon Gilmore îl va înlocui pe Stavros Lambrinidis, care a fost numit în 2012 primul reprezentant special al UE. Dl Gilmore își va prelua atribuțiile la 1 martie 2019 și a fost numit inițial pentru doi ani.

Sarcinile reprezentantului special pentru drepturile omului constau în consolidarea eficacității și vizibilității politicii UE în domeniul drepturilor omului. Reprezentantul special are un mandat larg, flexibil, care oferă posibilitatea de a se adapta la circumstanțele geopolitice în evoluție. Reprezentantul special va colabora îndeaproape cu Serviciul European de Acțiune Externă, care îi va oferi sprijin deplin în activitatea sa.

În calitate de fost viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al Irlandei, Eamon Gilmore a avut responsabilitate guvernamentală pentru punerea în aplicare a Acordului din Vinerea Mare, inclusiv principalele sale dispoziții privind drepturile omului. Începând din octombrie 2015, a fost trimisul special al Înaltului Reprezentant pentru procesul de pace din Columbia. Munca și contribuția sa în cadrul procesului de pace au fost foarte apreciate de către toate părțile.

Reprezentanții speciali ai UE promovează politicile și interesele UE în anumite regiuni și țări, precum și chestiuni de interes sau care reprezintă motive de îngrijorare pentru UE. Aceștia joacă un rol activ în eforturile de consolidare a păcii, a stabilității și a statului de drept. Primii reprezentanți speciali ai UE au fost numiți în 1996. În prezent, opt RSUE sprijină activitatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.