Rugăminte adresată PARTIDELOR POLITICE: să încerce să îşi desfăşoare lupta politică fără să implice Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

Plantăm fapte bune în România raportează 27 de hectare împădurite cu aproape 100.000 de puieți în 2018
17/03/2019
ROMÂNIA a lansat noul videoclip de promovare turistică
18/03/2019

În urma apariţiei în spaţiul public a unor acuze mincinoase aduse conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, de către filiala Vâlcea a partidului Uniunea Salvaţi România, referitoare la includerea SJU Vâlcea în Programul Naţional de Tromboliză Intravenoasă pentru pacienţii cu accident cerebral acut ischemic, facem următoarele precizări:

– se minte cu bună ştiinţă când se afirmă “Abia după ce USR Vâlcea a semnalat această problemă în spaţiul public în data de 6 februarie 2019, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a anunţat în data de 11 martie 2019 un concurs pentru ocuparea celui de-al patrulea post de radiolog necesar includerii judeţului Vâlcea în Programul Naţional de Tromboliza Intravenoasă”.

– în data de 26.10.2018 s-a publicat pe site-ul www.sjv.ro, precum şi în ziarul Viaţa Medicală nr. 43/26.10.2019, anunţul de organizare al unui concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist radiologie şi imagistica medicală cu competenţă computer tomograf. Din păcate, postul nu a fost ocupat.

– la data de 30 ianuarie 2019 (anterior datei de 06 februarie 2019) s-a primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea Dispoziţia cu nr. 33/30.01.2019 pentru aprobarea scoaterii la concurs din nou a unui post de medic radiolog. Postul a fost publicat în ziarul Viaţa Medicală nr. 10/08.03.2019;

– anexam toate aceste documente pentru că cetăţenii judeţului Vâlcea să afle adevărul şi vă asigurăm că toate aceste demersuri respecta cadrul legal tocmai pentru a asigura o bună desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor vacanţe de medici;

– în ultimii ani s-au depus toate eforturile LEGALE pentru remedierea cât mai urgentă a situaţiei privind deficitul de medici din unele specialităţi medicale;

– se încearcă de la o vreme atragerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în bătălia politică şi folosirea SJU Vâlcea pentru atacuri politice;

Revenim cu rugămintea adresată TUTUROR PARTIDELOR POLITICE – să încerce să îşi desfăşoare lupta politică fără să implice Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Nu vom mai răspunde acestor atacuri murdare ale unor oameni politici care încearcă să îşi facă imagine şi să câştige “puncte electorale” prin implicarea SJU Vâlcea.

Compartiment Relaţii cu Publicul – Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.