Râmnicenii iubesc cărţile

Elaborare Studiu de Fezabilitate la Obiectivul Pod pe DN7 km 239 + 376
Caravana de hemofilie: Împreună pentru 0 sângerări!
31/03/2019
Tânără din Șirineasa privată de libertate pentru proxenetism
31/03/2019

În luna martie a anului 2018, în Scuarul Mircea cel Bătrân demara proiectul de bibliotecă stradală ”Râmnicul citeşte!”, iniţiat de Primăria municipiului şi Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea în scopul promovării lecturii şi a marilor opere ale literaturii naţionale şi universale.

În conformitate cu ţelul declarat de promotori, ”Râmnicul citeşte!” venea în întâmpinarea celor ce doreau să-şi petreacă timpul răsfoind paginile unei cărţi fie în Scuarul Mircea cel Bătrân, fie la ei acasă, fără obligaţia de a returna volumele luate.

De la inaugurarea proiectului, Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” a aprovizionat biblioteca stradală cu  peste 2.500 de titluri – dubluri sau provenite din donaţii – la care s-au adăugat alte zeci de volume oferite de râmnicenii care s-au raliat acestui demers, iar apetitul pentru citit al locuitorilor municipiului s-a dovedit a fi unul deosebit, majoritatea cărţilor ajungând, în ultimul an, în casele acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.