Conferința Internațională AGENDA 2030 organizată la Palatul Parlamentului

13 cu ghinion pentru doi tineri depistați cu droguri de jandarmii vâlceni
15/04/2019
Eveniment tragic în Glăvile: La rugămintea tatălui său și-a scos arma și a împușcat un câine
15/04/2019

Marți, 16 aprilie 2019, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, va avea loc Conferința Internațională AGENDA 2030: Parteneriate pentru Dezvoltare Durabilă. Lucrările se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului.

În sesiunea plenară vor lua cuvântul membri ai Guvernului României, cât și  personalități internaționale: Olga Algayerova, secretar executiv UNECE, Janez Potočnik, fost comisar european pentru mediu, iar secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, va transmite un mesaj video. Mai mult, la eveniment vor mai participa vicepremierul Slovaciei Richard Raši, cât și Enrico Giovannini, fost ministru al Muncii în Italia.

Conferința aduce împreună aproape 300 de reprezentanți din peste 40 de state din regiune cu scopul de a promova parteneriatele pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Evenimentul reunește state din Uniunea Europeană, Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic și Asia Centrală.

Pe lângă lideri internaționali, miniștri, ambasadori, oficiali guvernamentali, experți în dezvoltare durabilă, la eveniment vor participa și reprezentanți ai societății civile și din mediul academic.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a fost adoptată de către statele ONU, inclusiv România, în cadrul summit-ului de la New York din anul 2015. De atunci, țara noastră joacă un rol activ în regiune pentru a promova implementarea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă propuse de către Agenda 2030.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a reușit să finalizeze anul trecut Strategia națională pentru dezvoltarea Durabilă a României 2030. Mai mult, de curând reprezentanții României au obținut acordul la nivelul statelor membre UE pentru Concluziile Consiliului UE privind implementarea Agendei 2030.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *