Turneul Național „Unire prin Cultură” a ajuns și în Vâlcea

Restricții de circulație la Golești, Blidari, Obislavu și Grădiștea – 9 mai 2019
09/05/2019
Hai la Cercul Donatorilor Vâlceni şi susţine proiectele comunităţii!
09/05/2019

Etapa a III-a din Turneul Național „UNIRE PRIN CULTURĂ”, 6 – 13 mai 2019

Ateneul Național din Iași, în an aniversar, 100 de ani de la înființarea Societății Ateneului și 99 de ani de la inaugurare, a pornit unul dintre cele mai ample și de impact proiecte cultural-artistice realizate până în prezent, intitulat Turneul Național „Unire prin Cultură”.

Această inițiativă continuă și în perioada 6 – 13 mai 2019, în 9 județe din România și presupune realizarea unui număr de 20 de reprezentații, în 15 localități: Târgu Secuiesc, Săcele, Alexandria, Slatina, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Caracal, Băilești, Calafat, Dăbuleni, Segarcea, Cisnădie, Sighișoara, Covasna și Adjud.

Piesele de teatru care vor putea fi urmărite sunt: „Aventuri cu… DL. GOE”, regia Iulian Sandu, „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea, „Cenușăreasa”, regia Toma Hogea și „Peter Pan”, regia Iulian Sandu.

Pe toata perioada turneului, managerul institutiei, domnul Andrei Apreotesei, va fi prezent alături de echipa Ateneului Național din Iași pentru a transmite un gând de pace, bucurie și unire prin cultură, tuturor cetățenilor României.

Stagiunea celor 100 de ani reprezintă o perioadă în care ne dorim să oferim cât mai multe momente artistice de calitate românilor. Continuând frumosul drum început în 2018, sperăm ca până la finalul anului 2019 să reușim să jucăm în cel puțin 100 de localități din România și să vizităm toate județele țării.

Programul Turneului Național „Unire prin Cultură”, etapa a III-a, 2019 (la Râmnicu Vâlcea):

9 mai 2019

Râmnicu Vâlcea, Teatrul „Anton Pann” – trei reprezentații ale piesei de teatru „Aventuri cu… DL. GOE”, orele 9.00, 10.30 și 12.00.

*************

Turneul Național „Unire prin Cultură” în „Stagiunea celor 100 de ani”

Anul 2019 este plin de însemnătate pentru Ateneul Național din Iași, întrucât celebrează 100 de ani de la înființarea Societății Ateneului și 99 de ani de la inaugurare. În acest context, pe lângă tot programul cultural-artistic pe care îl realizăm pe plan local, ne-am propus să ducem piesele Ateneului în cât mai multe localități din România și din străinătate, reușind astfel, pe de o parte să consolidăm parteneriatele pe care le avem și, pe de altă parte, să ne formăm noi colaboratori.

„Caravana Unirii” – „Iașul salută România Mare!”

În toate localitățile în care va poposi, echipa Ateneului Național din Iași va promova Iașul, oraș care poartă titulatura de „Oraș Regal” începând cu anul 2018 și cea de „Capitală istorică a României” de la începutul anului 2019. Totodată, Iași este câștigatorul titlului de „Capitala Tineretului din România”, ediția 2019 – 2020, astfel încât ne bucurăm să putem transmite, în acest turneu, cordiale salutări și din partea echipei rISeUp tuturor celor care vor veni la spectacolele noastre.

Deplasarea va fi realizată cu ajutorul celor trei autobuze ale Companiei de Transport Public Iași, al căror exterior a fost personalizat, fiecare dintre vehicule purtând câte o culoare a tricolorului. „Caravana Unirii” este un proiect cultural care a fost organizat cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri din 1918, la inițiativa Primăriei Municipiului Iași. Pe fiecare laterală a autobuzelor se regăsește mesajul „Iașul salută România Mare!”, iar pe caroseriile autobuzelor sunt reprezentate 100 de simboluri sugestive pentru momentele istorice de referință ale neamului românesc precum și pentru realizările românilor de-a lungul timpului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.