Bărbat din comuna Amărăști prins în flagrant cu droguri în orașul Corabia

Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru: Cum putem fi spirituali și darnici într-o lume materială?
14/06/2019
Pestă porcină confirmată pe Fondul de vânătoare 16 Goranu – NU SE IMPUNE măsura sacrificării porcilor domestici
14/06/2019

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au prins în flagrant un bărbat, bănuit pentru infracțiuni la regimul stupefiantelor. Acesta a fost arestat preventiv.

Miercuri, 12 iunie 2019, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – BIROUL TERITORIAL  Olt, au prins în flagrant delict, pe raza orașului Corabia, o persoană, de 34 de ani, din comuna Amărăști, județul Vâlcea, în timp ce ridica un colet de la o societate de curierat.

În interiorul coletului, printre alte obiecte, au fost descoperite 3 pachete din material plastic, înfășurate cu scotch de culoare maronie, ce conțineau cantitatea de aproximativ 600 grame fragmente vegetale, de culoare verde, sub formă de muguri, posibil cannabis.

Materialul vegetal a fost ridicat și înaintat Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor București.

Împotriva bărbatului, Tribunalul Olt a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru trafic ilicit de droguri de risc.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *