Ziua Drapelului Național sărbătorită la Prefectura Vâlcea

Accident rutier la Călimănești, produs de un bărbat din Ilfov
26/06/2019
Pe 4 şi 5 iulie 2019, locuitorii din Râmnicu Vâlcea participă la campania ROMÂNIA RECICLEAZĂ!
27/06/2019

Miercuri, 26 iunie 2019, peste 30 de jandarmi împreună cu oficialități ale  orașului Râmnicu Vâlcea, rezerviști și colegi aparținând altor arme, au fost prezenți la Instituția Prefecturii Vâlcea pentru  a sărbătorii Ziua Drapelului Național.

Marcarea acestui eveniment s-a relizat printr-o ceremonie militară și religioasă, arborarea Drapelului Național al României, urmată de defilarea Gărzii de onoare.

În acest context amintim că Ziua Drapelului Naţional a fost instituită în data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: FranţaItalia şi Belgia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *