Clasamentul celor mai mari viteze depistate de Poliția Rutieră Vâlcea în weekend

4 reguli de etichetă atunci când faci selfie
08/07/2019
Directorul general al ROMSILVA – Gheorghe Mihăilescu, invită UNESCO și IUCN să evalueze modul în care sunt administrate pădurile din patrimoniu
08/07/2019

În urma analizelor efectuate de Poliția Rutieră Vâlcea s-a constatat faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, la nivelul județului Vâlcea, principala cauză de producere a accidentelor rutiere a fost viteza neadaptată la condițiile de drum, care a generat producerea a 30 de accidente rutiere, soldate cu 4 morți, 6 răniți grav și 54 de răniți ușor.

Polițiștii au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 25.000 lei, dintre care 51 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea au fost reținute 10 permise de conducere, 6 pentru depășirea vitezei legale și 4 pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară.

Clasamentul pentru cele mai mari viteze depistate este următorul:

  • Locul 1: pe raza localității Țuțulești, Drumul Național 7 pe un sector cu limita de 70 km/h, a fost depistat un autoturism, condus de un cetățean sârb, rulând cu viteza de 146 km/h.
  • Locurile 2 și 3 sunt ocupate de 2 vâlceni care au fost depistați conducând autoturisme, pe Drumul Național 64, pe raza localității Râureni,  cu  vitezele de 140 respectiv 134 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h.

“Campionii” au rămas pietoni pentru 90 de zile și au fost sancționați contravențional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *