Șoferul unui autoturism Volkswagen Passat a adormit la volan și a pătruns pe contrasens lovind frontal un auto-cimentruc. În autoturism se afla o familie, un bărbat și o femeie, împreună cu un copil de 4 ani, cetățeni moldoveni rezidenți in Germania, care se deplasau spre Bulgaria. O a treia mașină, înmatriculată în Germania, a încercat să evite accidentul și a ieșit în afara carosabilului.
La locul accidentului, pompierii militari au intervenit cu un echipaj de descarcerare și unul de prim-ajutor. SVSU Călimănești asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor în eventualitatea unor scurgeri de combustibil.
Din nefericire, șoferul autoturismului și femeia aflată pe bancheta din spate au decedat. Copilul, conştient, mai mult speriat, a fost preluat de un echipaj SAJ.
Informații actualizate:
Persoanele decedate, soț și soție: Bărbatul era cetățean german. Femeia, născută în Moldova, avea cetățenie germană. Sunt părinții copilului.