Polițiștii vâlceni au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor

Zilele Imnului Naţional 2019 – Programul evenimentelor organizate în Râmnicu Vâlcea
22/07/2019
Studiu Deloitte: 71% din afacerile de familie au planuri doar pentru următorii doi până la cinci ani
22/07/2019

În acest weekend polițiștii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea au desfășurat acțiuni de prevenire pe linie rutieră în vederea depistării conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise, cu această ocazie fiind folosite noile aparate DRUG TEST, recent achiziționate. Controalele au avut loc, în cadrul unui program desfășurat la nivel național. 

Cu această ocazie polițiștii vâlceni au aplicat 126 amenzi contravenționale, cu o valoare de peste 35 000 lei, au reținut 30 de permise de conducere, 16 pentru consumul de alcool și 1 pentru consumul de alte substanțe interzise. De asemenea au fost constatate  6 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple

În seara zilei de 20 iulie 2019, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Național 7 A, pe raza orașului Brezoi, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea.

În urma testării cu analizatorul de droguri rezultatul a fost pozitiv. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal.

În aceeași seară, polițiștii Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control pe bld. Dem Rădulescu, din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Olanu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la o unitate spitalicească, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii au întocmit dosar penal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.