Luni, 19 august 2019, în jurul orei 19.30, la Călimănești, în apropiere de centrul expozițional de la Seaca, un autoturism care circula pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu a efectuat o manevră de depășire, forțând un autoturism de pe sensul opus să frâneze pentru a evita ciocnirea, acesta fiind lovit din spate de un autotren și proiectat într-un șanț.
În autoturism se aflau trei persoane, dintre care două au rămas încarcerate. Pompierii din cadrul ISU Vâlcea au intervenit la locul accidentului cu un echipaj de descarcerare și o autospecială cu apă şi spumă.