Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă STEAUA FĂRĂ NUME la Cinema „Geo Saizescu”

Râmnicu Vâlcea: Concertul lui Goran Bregovic de sâmbătă seara va fi preluat şi difuzat de TVR
05/09/2019
Perișani: Tânăr suspect de furt, reținut pentru 24 de ore
06/09/2019

STEAUA FĂRĂ NUME / Fotograf / Foto credit: Bogdan SANDU

Duminică, 8 septembrie, începând cu ora 19:00, la Cinema „Geo Saizescu”, Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă deschiderea oficială a stagiunii 2019-2020, cu spectacolul „STEAUA FĂRĂ NUME” de Mihail SEBASTIAN, regia și scenografia Vlad POPESCU.

Distribuţia indicată de autor:

  • Anca Olteanu (Necunoscuta)
  • Ionuț Mocanu (Profesorul)
  • Cătălina Sima Getsck (Domnişoara Cucu)
  • Gabriel Popescu (Şeful gării)
  • Alin Păiuș (Udrea)
  • Cristian Stanca (Grig)
  • Mădălina Floroaica (Eleva)
  • Georgiana Marin (Ţăranca)
  • Julliet Attoh (D-na Grigorescu)
  • Dan Constantin (Pascu)
  • Camelia Constantin (Ichim)
  • Alin Holcă (Conductorul)

*************

Spectatorii sunt invitați ca prin intermediul acestui spectacol să descopere frumusețea teatrului într-o reprezentație ce aduce pe scena vâlceană comedia “Steaua fără nume” în care personajele din opera lui Mihail Sebastian își exprimă fără niciun fel de ocolișuri nevoia de cunoaștere, fiind într-o continuă căutare a sinelui, iar în cele din urmă predomină nevoia firească și umană de a iubi și de a fi iubit. Misterul rămâne în prim-plan deoarece nu se poate descifra nicio certitudine de reciprocitate a acestei armonii existențiale.

************

Despre spectacol, regizorul Vlad Popescu a declarat: „Steaua fără nume” este povestea tragi-comică a coliziunii dintre două universuri, a doi oameni cu principii total diferite de viață, a căror întâlnire și șansă de a se întâlni și iubi nu ar fi fost posibilă, dar care, printr-o întâmplare – sau nu, pentru o clipă, ajung să se contopească, să se completeze și să se transforme. Dar pentru că orice comedie respectabilă are la bază o dramă, siguranța și confortul, teama de-a nu fi judecat, de-a deține „controlul” înving întotdeauna fragilitatea existenței libere, spontane, exuberante a iubirii. Aici un rol dominant îl are și societatea, „gura târgului”, o prezență invizibilă, malefică, a mediocrității, care are drept scop nimicirea oricărui lucru particular, care are nevoie să știe tot, să vadă tot, să controleze tot. Masa asta uniformă de gândire creează tipare, pune presiune și, de cele mai multe ori, distruge vise, indivizi, vieți.

**********

Durata spectacolului 2 ore și 30 minute (cu pauză)

PREȚ BILET 20 lei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *