Marți, 10 septembrie 2019, Consiliul Uniunii Europene a adoptat lista persoanelor pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei până la 31 octombrie 2024.
În temeiul articolului 17 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană, lista este adoptată de către Consiliu de comun acord cu președinta aleasă a Comisiei.
Președinta aleasă, Ursula von der Leyen, și-a dat acordul ieri cu privire la proiectul de listă de comisari desemnați.
Următoarele persoane au fost propuse pentru a fi numite comisari:
În plus: Josep BORRELL FONTELLES (Spania), numit Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate la 5 august 2019 de către Consiliul European, cu acordul președintei alese a Comisiei.
Decizia va înaintată Parlamentului European și publicată în Jurnalul Oficial al UE.
În conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană, președinta, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și ceilalți membri ai Comisiei vor fi supuși, în calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări, Comisia va fi numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată.