Campania „10 pentru siguranță”, derulată timp de două săptămâni în județul Vâlcea

Râmnicu Vâlcea: O nouă rundă reuşită de discuţii între primarul Mircia Gutău şi cetăţeni
20/09/2019
Jandarmii vâlceni au participat la o acțiune organizată în cadrul proiectului ROMSILVA: “Mișcare pentru un mediu curat”
21/09/2019

În ultimele două săptămâni, la nivelul județului Vâlcea, a fost derulată campania de informare și prevenire „10 pentru siguranță”, de către instituțiile cu competență în domeniu, respectiv: Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea alături de cei ai Instituției Prefectului Județului Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.

Vineri, 20 septembrie 2019, în ultima zi din campania de prevenire „10 pentru siguranță”, polițiștii din cadrul Biroului de Analiza si Prevenire a Criminalității și Biroului Transporturi Feroviare au desfăşurat activități de informare la Școala Gimnazială din Berislăvești, dar și în trenurile care circulă pe rutele Râmnicu Vâlcea – Băbeni și Râmnicu Vâlcea – Călimănești.

Cu ocazia campaniei au fost desfășurate peste 70 de activități în 50 de unități de învățământ, fiind utilizate peste 2000 de materiale ce au avut ca beneficiari circa 1800 de elevi, 80 de cadre didactice și circa 3000 de persoane adulte.

Scopul campaniei a fost de creștere a gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora pentru prevenirea victimizării minorilor.

Astfel de activități informativ-preventive se vor desfășura pe tot parcursul anului școlar, unitățile de învățământ fiind incluse în atât în programele de prevenire cât și în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, pentru prevenirea absenteismului şcolar, delincvenţei juvenile şi combaterea situaţiilor ce ar putea duce la victimizarea minorilor.

Siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, cadre didactice și instituții abilitate să prevină delincvența juvenilă!

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *