Primăria Râmnicu Vâlcea a solicitat un milion de lei de la bugetul de stat pentru acordarea de burse elevilor

Spectacolul „Poezie’n XXI” – în premieră la Teatrul Anton Pann
16/01/2020
Jandarmi vâlceni întorși cu bine din Afganistan
17/01/2020

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a transmis miercuri, 15 ianuarie 2020, către Ministerul Finanţelor Publice, solicitarea de alocare a sumei de 1.000.000 de lei pentru asigurarea de burse şcolare pentru semestrul II al anului şcolar curent şi pentru semestrul I al anului şcolar 2020 – 2021, demers bazat pe prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Aceşti bani urmează să se adauge alocării financiare locale – ce va fi stabilită odată cu aprobarea bugetului municipiului estimată pentru luna februarie – şi vor asigura bursele elevilor care îndeplinesc criteriile stabilite prin Ordinul nr. 5576/2001 şi învaţă la şcoli şi licee din Râmnic.

În baza HCL nr. 354/2019, 503 elevi au beneficiat de burse pe primul semestru al acestui an şcolar, dintre care 22 – de burse de performanţă, 153 – de burse de merit şi 328 – de burse de ajutor social, sursa de finanţare fiind exclusiv bugetul local al municipiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.