Polițist fals identificat de jandarmi în Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea

Impactul globalizării: cum a fost salvată o afacere de familie din Franța – VIDEO
17/02/2020
Galicea: Femeie supraponderală scoasă pe geam din locuință și transportată de pompieri la spital
17/02/2020

Sâmbătă, 15 februarie 2020, un echipaj de jandarmerie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost sesizat în jurul orelor 24.00, printr-un apel 112, să se deplaseze la Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea, întrucât un bărbat susţinea că i se aduc expresii şi cuvinte jignitoare de către cadrele medicale.

Jandarmii vâlceni s-au deplasat la spital, ocazie cu care au procedat la legitimarea apelantului. Acesta era un sibian în vârstă de 39 de ani şi se afla în vizită la un pacient.

Pe parcursul verificărilor, jandarmii au fost din nou sesizaţi, de această dată în mod direct, de către două minore aflate în sala de aşteptare a spitalului, cu privire la faptul că bărbatul îşi declinase calitatea de poliţist şi le solicitase actele de identitate fără niciun motiv.

Având suspiciunea cu privire la săvârşirea unei fapte de natură penală, bărbatul a fost percheziţionat corporal, moment în care au fost găsite actele de identitate ale fetelor. Jandarmii au fost întocmit actele de sesizare şi le-au predat Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.