Miercuri, 5 martie 2020, Consiliul European a adoptat, în numele UE și al statelor sale membre, strategia de dezvoltare pe termen lung a UE privind obținerea unui nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră. Aceasta urmează să fie transmisă Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), astfel cum prevede Acordul de la Paris.
Strategia UE reamintește angajamentul deplin al UE și al statelor sale membre față de Acordul de la Paris și față de obiectivele sale pe termen lung. Strategia menționează susținerea exprimată de Consiliul European, astfel cum se reflectă în concluziile reuniunii sale din 12 decembrie 2019, pentru obiectivul creării, până în 2050, a unei UE neutre din punct de vedere climatic. UE și statele sale membre au convenit să realizeze și pun în practică o transformare socială și economică ambițioasă; prin aceasta, ele își propun să servească drept inspirație pentru acțiuni climatice la nivel mondial și să arate că tranziția către neutralitatea climatică nu este doar un obiectiv imperios, ci și unul fezabil și de dorit.
Fiecare stat membru trebuie să pregătească, la rândul său, propria strategie națională în vederea transmiterii către CCONUSC. UE îndeamnă toate părțile la Acordul de la Paris să își comunice strategiile până în 2020 în conformitate cu Acordul de la Paris.
sursa: Comisia Europeană / Uniunea Europeană