“Școala altfel” la Băile Olăneşti, alături de jandarmi

Bărbat din Bălcești cu traumatism de coloană, transportat cu elicopterul la spitalul din Craiova
05/03/2020
Schimbările climatice: Consiliul European a adoptat strategia pe termen lung a UE în vederea transmiterii către CCONUSC
05/03/2020

Săptămâna ”Școala altfel” ne-a oferit ocazia să fim din nou printre elevii vâlceni, pentru a le prezenta aspecte de interes ce ţin de instituţia Jandarmeriei.

Astăzi am mers în vizită la Şcoala Gimnazială “Dumitru Bădescu” din Băile Olăneşti, unde am purtat cu elevii discuţii interactive despre cum pot deveni jandarmi, despre specificul misiunilor pe care aceştia le desfăşoară, despre comportamentul civic bazat pe respect reciproc, despre modalităţile în care ne pot solicita ajutorul şi nu în ultimul rând, despre prietenia ce se leagă între oameni şi uniformă.

Pe parcursul activităţii , jandarmii au reuşit să capteze atenţia elevilor şi cu ajutorul unui filmuleţ, respectiv a unor pliante de prezentare a instituţiei noastre.

Am avut satisfacţia că, până la sfârșitul întâlnirii cu aceştia, am auzit de multe ori: “Vreau sa fiu jandarm!”

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.