O nouă fântână arteziană înfrumuseţează zona centrală a Râmnicului

Râmnicu Vâlcea: arestați pentru tâlhărie calificată
10/06/2020
Polițiștii rutieri vâlceni au donat sânge – un demers pentru salvarea vieții
10/06/2020

Miercuri, 10 iunie 2020, în vecinătatea podului Vinerii Mari din zona centrală a Râmnicului s-a desfăşurat ceremonia de predare simbolică către Primăria Râmnicu Vâlcea şi de inaugurare a unei noi fântâni arteziene.

Investiţia – în valoare totală de 58.000 lei, care constă într-un ansamblu ce mai cuprinde amenajări de spaţiu verde, instalaţie de irigare automată şi accese pietonale – a fost realizată, conform obligaţiilor asumate prin Autorizaţia de Construire, de către dezvoltatorul imobiliar al proiectului CenTower.

Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău, prezent la eveniment alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, a apreciat calitatea lucrării, precum şi faptul că în oraş se va crea încă o zonă de interes. Cea de-a 14-a fântână arteziană a Râmnicului va intra oficial în inventarul domeniului public al municipiului în urma unei hotărâri de acceptare a donaţiei, ce va fi supusă aprobării Legislativului local în următoarea şedinţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.