ÎNTRE DUNĂRE ȘI MARE, expoziție de pictură la Galeriile de Artă din Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea: lucrări pe splaiul Independenţei – se reabilitează cea mai mare parcare supraterană din zona centrală
29/06/2020
Scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis în sprijinul scriitorului Eugen Șerbănescu
29/06/2020

În plină vară, cu nostalgia vacanțelor de altădată la malul mării sau în Delta Dunării, Fundația HAR („Habitat și Artă în România”) și Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Vâlcea organizează expoziția-retrospectivă cu titlul Între Dunăre și Mare a pictoriței Medi Wechsler Dinu. Un adevărat eveniment artistic, expoziția cuprinde peste 40 de lucrări ale renumitei pictorițe, realizate în tehnica acuarelei și cea a uleiului, în diferite perioade de creație (între anii `30 și anii `80 ai secolului trecut), cu toate fiind inspirate de peisajul acvatic al Mării Negre ( Balcic, Mangalia, Constanța) și al Dunării (Sulina, Delta Dunării). E vorba despre lucrări expuse acum pentru prima oară. Printre acestea se numără și un sugestiv autoportret al artistei.

Medi Wechsler Dinu, cetățean de onoare al orașelor Brezoi și Râmnicu Vâlcea, a plecat dintre noi în urmă cu patru ani, pe 18 iulie 2016, la venerabila vârstă de 106 ani. Personalitate de excepție a culturii românești, artista are o biografie impresionantă și un destin cu totul aparte. S-a născut la Brezoi pe 4 ianuarie 1909 (după vechiul calendar), a urmat Faculatea de Belle Arte din București, la clasa maeștrilor Jean Al. Steriadi și Ipolit Strâbulescu, studiind în paralel matematicile, la facultatea de profil, unde l-a avut profesor pe Dan Barbilian (Ion Barbu) și filosofia, cu Dimitrie Gusti și Nae Ionescu.

În anii `30 ai secolului trecut, după absolvirea Facultății de Arte Frumoase, a pictat la Balcic, în campanii de lucru succesive, împreună cu toți ceilalți mari pictori români interbelici. După ce Balcicul a trecut între granițele Bulgariei, artista s-a consolat pictând la Mangalia și la Constanța. Ultima perioadă din creația lui Medi Wechsler Dinu a fost inspirată de studiul după natură pe malurile Dunării.

Medi Wechsler Dinu a fost căsătorită cu poetul avangardist Ștefan Roll (Gheorghe Dinu), a fost prietenă cu cei mai importanți dintre artiștii și scriitorii avangardiști, îndeosebi cu familia lui Victor Brauner, dar a rămas, pe parcursul întregii creații, un spirit clasic afirmat și consecvent. Tehnica sa favorită de lucru a rămas acuarela pentru care dovedește o virtuozitate greu de egalat.

Vernisajul expoziției „Între Dunăre și Mare” va avea loc vineri, 3 iulie 2020, ora 18.00, la Galeriile de Artă din Râmnicu Vâlcea.

Curator: Luiza BARCAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *