Primul eveniment TEDx din județul Vâlcea, organizat în siguranță pentru comunitatea locală

Adolescent din Ocnele Mari, dat dispărut – a plecat cu oile la păscut și nu a mai revenit
29/06/2020
Restricții de circulație pe raza localitățiilor Tuțulești – Balota
29/06/2020

Sâmbătă 27 iunie 2020, începând cu ora 14.00, a avut loc PRIMUL eveniment TEDx din județul Vâlcea, organizat pe terasa Shopping City. Printre invitații speciali: Irina Margareta Nistor, Anca Dumitrescu, Florin Cobuz, Mihai Lupu, Gabriela Solomon, Bogdan Simion și Cezar Bulacu.  

TEDx este un format global de conferință organizat de către voluntari locali pentru comunitatea din care fac parte. Este un eveniment dedicat ideilor, visurilor mari și celor care au îndrăzneala de a schimba lumea. În premieră, acest format a fost adus și la Râmnicu Vâlcea, luându-se toate măsurile de siguranță pentru toți cei implicați: voluntari, invitați și participanți. Una dintre aceste măsuri fiind chiar locația evenimentului, acesta desfășurându-se în aer liber, cu un număr limitat de oameni, pe teresa Shopping City Râmnicu Vâlcea.

Crește Împreună este o comunitate solidă și nu se lasă doborâtă, nici măcar de o pandemie. Acum mai mult ca oricând avem nevoie de ideile bune care să ne inspire și să ne aducă aminte că oricând putem face mai mult, și că împreună putem depăși orice obstacol. Astfel, tema acestui eveniment, în jurul căreia sunt construite discursurile invitaților, a fost Creștem Împreună / Growing Together. 

Invitații primei ediții TEDx din județul Vâlcea au fost: Irina Margareta Nistor – legendara voce a filmelor; Florin Cobuz – fondator NOD Maker Space și al celei mai mari biblioteci de materiale din Europa de Sud-Est; Mihai Lupu – fondatorul celei mai mari rețele de bibliotecari din lume; Bogdan Simion –  cel mai tânăr cobzar din România; Gabriela Solomon – fondator Fundația Comunitară Vâlcea; Cezar Bulacu – inventator și cercetător în materiale textile sustenabile; Anca Dumitrescu – arhitect, designer și co-fondator 441 Design Studio. Conferința a fost moderată de Ștefania Robu și Vlad Ciobanu. 

“Este o onoare să putem aduce conferințele marca TED pentru prima oară în județul Vâlcea. Am ales tema “Growing Together” pentru că știm că orice provocare poate fi depășită când suntem hotărâți să creștem împreună. Acum mai mult ca oricând, avem cu toții nevoie de oamenii și ideile care să ne inspire și să ne aducă aminte cât de multe lucruri sunt de fapt posibile” – Vlad Ciobanu, organizator TEDx Râmnicu Vâlcea, fondator Mișcăm Vâlcea.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Mișcăm Vâlcea, și nu ar fi fost posibil fără susținerea generoasă a partenerilor noștri: Shopping City Râmnicu Vâlcea, Diana, Green Point, Nurvil, Pro Event România și David-Stephan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *