Râmnicu Vâlcea: Lucrările la Grădiniţa Ostroveni au intrat în linie dreaptă

COVID-19 în România la data de 15 iulie 2020 – de la începutul pandemiei în Vâlcea au fost confirmate172 de cazuri
15/07/2020
3,32 % – rata şomajului înregistrat la AJOFM Vâlcea în luna iunie 2020
16/07/2020

Una dintre cele mai frumoase grădiniţe din Râmnicu Vâlcea, cea din vecinătatea locuinţelor sociale din Ostroveni Sud, a intrat în linie dreaptă, inaugurarea fiind programată pentru luna viitoare.

Grădinţa cu program prelungit Ostroveni, ce va intra din această toamnă în reţeaua de învăţământ preşcolar a municipiului, va găzdui, în săli spaţioase şi iluminate generos cu lumină naturală, 3 grupe de grădiniţă (cu un total de 60 de copii) şi 2 grupe de creşă (însumând 20 de copii).

Unitatea mai beneficiază de o sală de festivităţi cu o capacitate de 100 de persoane, două săli de mese, dar şi de o curte proprie de peste 1300 metri pătrați, cu spaţii verzi şi locuri de joacă. Obiectivul de investiţii este finanţat prin  PNDL 2017-2020.

Grădiniţa Ostroveni este cea de-a patra structură preşcolară ridicată de la cota ”0” în ultimele decenii în Râmnic, după Grădiniţa nr. 2 (din curtea Şcolii Gimnaziale nr. 5), finalizată în anul 2005, Grădiniţa nr. 6 din Ostroveni, finalizată în anul 2007 şi Grădiniţa nr. 16 de pe strada Nicolae Titulescu, tot o investiţie finanţată prin PNDL, aflată la acest moment în construcţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.