Duminică, 19 iulie 2020, în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Budești – DN7, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, carosabil umed, într-o curbă la stânga, un Suzuki 4X4, care tracta o remorcă încărcată cu un autoturism de lux, a derapat și a ajuns în șanț.
La locul evenimentului rutier au ajuns două echipaje, de la SMURD și Serviciul de Ambulanță Vâlcea. În autovehiculul implicat în accident se aflau 5 persoane, care din fericire au scăpat nevătămate.
Pe timpul intervenției, traficul rutier nu a fost afectat. Polițiști rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației, mulți dintre conducătorii auto oprindu-se în zonă, pentru a vedea ce s-a întâmplat.