Seniorii şi personalul de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni s-au vaccinat anti Covid 19

Restricții de circulație rutieră pe raza localităților Călimănești, Jiblea și Păușa
28/01/2021
ANUNȚ - SC Blazon SRL aduce la cunoștință publicului interesat
ANUNȚ: vânzare prin licitație publică cu strigare pentru Pensiune turistică situată în Câineni – Râul Vadului
28/01/2021
Seniorii şi personalul de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni s-au vaccinat anti Covid 19

Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni

Dat fiind riscul de infectare cu coronavirus şi vulnerabilitatea specifică vârstelor înaintate, beneficiarii găzduiţi de Căminul pentru persoane Vârstnice din Ostroveni au fost vaccinaţi anti Covid 19 din chiar prima zi a etapei a II-a a campaniei de vaccinare, respectiv în 16 ianuarie 2021, cu sprijinul unei echipe mobile care s-a deplasat la instituţia ce funcţionează în subordinea Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Dintre cei 54 de seniori aflaţi la acest moment în Centru, 49 s-au vaccinat, 4 au refuzat, prin intermediul aparţinătorilor, vaccinarea, iar o persoană a prezentat contraindicaţii medicale, fiind sub tratament cu antibiotice – conform procedurilor, persoanele nevaccinate vor trebui să respecte în continuare restricţii printre care menţinerea regulilor de distanţare sau limitarea vizitelor.

În ceea ce priveşte personalul C.P.V., acesta a fost imunizat în cadrul etapei I a campaniei de vaccinare şi se află acum la faza de rapel, programată în acest week-end.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.