COVID-19 în județul Vâlcea: situația epidemiologică la data de 23 martie 2021

IPJ Valcea continua verificarea modului de respectare a normelor impuse de starea de alerta
IPJ Vâlcea continuă acțiunile de verificare a respectării normelor impuse de starea de alertă
23/03/2021
Primăria Râmnicu Vâlcea a pus în dezbatere publică proiectul de buget local pentru 2021
Primăria Râmnicu Vâlcea a pus în dezbatere publică proiectul de buget local pentru 2021
24/03/2021
COVID-19 în județul Vâlcea: situația epidemiologică la data de 23 martie 2021

Marți, 23 martie 2021, situația epidemiologică a județului Vâlcea se prezintă astfel:

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 13.569 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 si 238 decese.

În prezent, în unitățile sanitare dedicate din județul Vâlcea se află internate 230 persoane confirmate pozitiv, starea de sănătate a acestora fiind următoarea: 25 sunt asimptomatice și cu forme ușoare ale infecției, 189 au forme medii și 16 sunt internate în secția ATI.

În acest moment, în județ, sunt 17 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, la agenți economici, unități de învățământ, o unitate sanitară și în cadrul instituțiilor publice.

Numărul persoanelor declarate vindecate până acum este de 7.843 din cele internate în unități sanitare de la începutul pandemiei.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 51.836 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 35.346 teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 87.182 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea a emis, în ultimele 24 de ore, 77 de decizii de izolare și 63 de decizii de carantină, în prezent, 680 de persoane aflându-se în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 647 de persoane se află în izolare (anchetă epidemiologică – decizie de prelungire a izolării la domiciliu).

Menționăm ca datele sunt în continuă dinamică.

Având în vedere creșterea numărului de cazuri de persoane confirmate cu virusul SARS-CoV-2 în ultima perioadă, vă informăm că începând cu data de 1 martie 2021, au fost  reluate în tot județul controalele pentru respectarea normelor de protecție sanitară în vederea prevenirii răspândirii îmbolnăvirilor în rândul populației. Aceste verificări sunt efectuate, conform Ordinului Prefectului județului Vâlcea nr. 22/7.01.2021, de echipe mixte, formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea.

De asemenea, recomandăm cetățenilor precauție, evitarea spațiilor aglomerate și a deplasărilor inutile, spălarea/dezinfectarea cât mai frecventă a mâinilor și purtarea măștii de protecție.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Precizăm totodată că, pentru obținerea de informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, puteți apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:

  • CALL CENTER – 021 414 44 50 – program Luni – Duminică 08:00 – 22:00;
  • 0758 061 438 (disponibil non-stop);
  • 0250 747 720 cu program de funcționare:  Luni – Joi  08:30- 16:30 și Vineri  08:30 – 14:00.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4.01.2021, au fost vaccinate până în prezent 27.008 de persoane (atât din etapa I –  personal medico-sanitar, cât și din etapa a II-a dedicată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu afecțiuni cronice și personalului din domenii de activitate esențiale).

Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate (atât la doza nr. 1 cât și la doza nr. 2) este de 39.667, dintre care 32.693 sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech, 2.698 sunt doze de vaccin Moderna și 4.276 sunt doze de vaccin AstraZeneca.

  • Număr persoane vaccinate cu doza nr. 1: 27.008
  • Număr persoane vaccinate cu doza nr. 2: 12.659

Astăzi, până la ora 15:20, au fost vaccinate 833 persoane  – 464 persoane cu doza nr. 1. și 369 de persoane cu doza nr. 2.

Din cele 464  doze administrate astazi pentru efectuarea dozei de vaccin nr. 1, până la ora menționată mai sus s-au utilizat:

  • 393 doze vaccin Pfizer BioNTech
  • 71 doze vaccin AstraZeneca

Pentru efectuarea celor 369 doze de vaccin (doza nr. 2) s-au utilizat 369 doze vaccin Pfizer BioNTech.

Administrarea dozelor de vaccin anti COVID-19 în centrele de vaccinare de astăzi este următoarea:

  • Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 10 Rm Vâlcea: 109 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului „ Preda Buzescu” Berbești: 54 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic „ Brătianu” Drăgășani: 53 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul orașului Bălcești: 57 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Rm Vâlcea: 98 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale „Anton Pann” Rm Vâlcea: 118 doze
  • Centrul de vaccinare din comuna Budești, satul Ruda (cămin cultural): 51 doze
  • Centrul de vaccinare din Calimănesti (campus școlar/Liceu Tehnologic Călimănești): 65 doze
  • Centrul de vaccinare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 5 Rm Vâlcea: 21 doze
  • Sala de sport a Liceului „ Constantin Brâncoveanu” Horezu: 152 doze
  • Spitalul Orăsenesc Brezoi (persoane cu vârsta peste 65 ani/persoane cu afecțiuni cronice): 55 doze

Precizăm că etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a început în județul Vâlcea în data de 16.01.2021, în prezent fiind operaționale 14 centre de vaccinare din județ: cinci centre în municipiul Râmnicu Vâlcea (sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, sala de sport a Școlii Gimnaziale Anton Pann (2 centre), sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 10 și sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 – centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca ), un centru în municipiul Drăgășani (sala de sport a Liceului Tehnologic Brătianu), un centru în orașul Bălcesti (sala de sport situată pe strada 1 Decembrie, nr. 39), un centru în orașul Brezoi (în cadrul Spitalului Orășenesc Brezoi), un centru în orasul Horezu (sala de sport a Liceului „Constantin Brâncoveanu”), un centru în orașul Berbești (în cadrul Liceului „Preda Buzescu”), două centre în orașul Calimănesti (în cadrul campusului școlar al Liceului Tehnologic – un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca si un centru de vaccinare cu vaccin Pfizer BioNTech) și două centre în comuna Budești, satul Ruda (în cadrul Căminului cultural – un centru de vaccinare cu vaccin AstraZeneca si un centru de vaccinare cu vaccin Pfizer BioNTech). De asemenea, în cadrul centrelor de vaccinare deschise până în prezent sunt și 3 echipe mobile care vaccinează persoanele din centrele rezidențiale publice și private, precum și persoanele cu dizabilități (imobilizate) care au solicitat vaccinarea.

Menționăm că vaccinarea este gratuită și voluntară.

Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – RoVaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro

sursa: Instituția Prefectului – Județul Vâlcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.