Polițiștii din cadrul Secției 7 din Măldărești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au continuat cercetările într-o cauză penală de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, fiind reținuți pentru 24 de ore, trei bărbați.
Miercuri, 31 martie 2021, polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 19 ani, din comuna Popești, cu privire la faptul că, în noaptea de 30 martie 2021, ar fi fost sechestrat și agresat fizic de către mai mulți tineri, din cauza unor datorii.
Victima s-ar fi întâlnit în comună cu una dintre persoanele bănuite, acesta cerându-i să meargă pe un islaz, pentru a discuta despre o datorie. În locul respectiv, se aflau alți trei bărbați, care l-ar fi imobilizat, aplicându-i apoi mai multe lovituri, după care i-ar fi dat drumul.
În urma investigațiilor efectuate de oamenii legii, au fost identificați toți cei patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, implicați în eveniment, dispunându-se reținerea pentru trei dintre aceștia, pentru lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, dar și instigare la comiterea acestor fapte.
Pentru unul dintre cei trei tineri, a fost luată ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, ceilalți doi urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.