Vineri, 2 aprilie 2021, primarul Mircia Gutău a verificat ritmul lucrărilor de anvelopare la blocurile din zona centrală cuprinse într-un program de reabilitare termică co-finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Lotul imobilelor, ce fac obiectul acestui program, este format din blocurile ”Anton Pann”, L – Calea lui Traian, L – str. Regina Maria şi K – Scuarul Mircea cel Bătrân, cărora li se alătură blocurile 1 şi 2 de pe Calea lui Traian din zona Troianu.
Printre efectele pozitive ale acestor investiţii, pe lângă creşterea confortului locatarilor şi economiile înregistrate la consumul de energie termică, se numără şi îmbunătăţirea substanţială a aspectului zonei centrale a Râmnicului, dar şi a intrării rutiere dinspre Sud în municipiu.