Adolescenţi surprinşi distrugând decoraţiile festive de pe podul Vinerii Mari din Râmnicu Vâlcea

Asigurarea de Răspundere Civilă Contractuală te poate salva de la faliment. Ce acoperă şi, mai ales, ce NU acoperă poliţa
24/11/2021
Restricții de circulație rutieră la Horezu, Ionești, Călimănești și Brădișor
25/11/2021

Podul Vinerii Mari

Luni, 22 noiembrie 2021, în jurul orei 18.40, camera de supraveghere de la intersecţia Calea lui Traian cu strada General Magheru a surprins trei adolescenţi deplasându-se pe podul Vinerii Mari către zona centrală, în timp ce distrugeau şi aruncau în albia râului Olăneşti decoraţiunile festive montate pe balustrada podului.

În urma acestei fapte, Poliţia Locală din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea a făcut demersurile necesare pe lângă Poliţia municipiului pentru identificarea celor trei tineri în vederea sancţionării conform legii, iar decoraţiunile aruncate au fost, în cea mai mare parte, recuperate şi remontate.

Activitatea de monitorizare a domeniului public prin intermediul celor 184 de camere video conectate la dispeceratul Poliţiei Locale va fi intensificată în perioada care urmează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.