Expoziția „EVELE 2” – de 8 Martie, nouăsprezece artiste la Muzeul Municipal Curtea de Argeș

Prefectul Mihai Oprea apreciază solidaritatea vâlcenilor cu refugiații din Ucraina
06/03/2022
Primarul Mircia Gutău s-a întâlnit cu reprezentanţi ai vieţii culturale şi a promis sprijin pentru editarea unor publicaţii
07/03/2022

În data de 8 Martie 2022, în Sala Basarabilor, la ora 14ꓽ00, Muzeul Municipal Curtea de Argeș vă invită la cea de-a doua ediție a expoziției de artă contemporană „Evele”, organizată în parteneriat cu Asociația Grup Așa, cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Coordonatorul de proiect, pictorul Gheorghe Dican, și cei doi curatori, artistele Ramona Șlug și Ioana Teodora Duță Schmiedigen, le-au propus artistelor, membre sau invitate ale Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, o reeditare cu ocazia Zilei Internaționale a Mamei a expoziției cu același titlu ce a avut loc la Râmnicu Vâlcea, în Galeria Artex, în luna noiembrie 2021. Nouăsprezece artiste au răspuns cu entuziasm acestei chemăriꓽ

  • Carmen Acsinte
  • Cristina Bacicu Botez
  • Corina Croitoru Necșuleu
  • Daniela Deaconu
  • Ioana Teodora Duță Schmiedigen
  • Andreea Hereșanu Petrișor
  • Irina Ionelia Ionescu
  • Stela Maria Lucici
  • Cristina Metea Quai
  • Georgiana Poenaru
  • Olga Popescu
  • Ștefania Prujoiu
  • Aurelia Sanda
  • Theodora Scurtu
  • Ruxandra Socaciu
  • Laura Stoian
  • Ramona Șlug
  • Mălina Turmacu
  • Alexandra Elena Ungureanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.