PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ, eveniment dedicat și copiilor din județul Vâlcea

COCOȘUL de HUREZ 2022 – programul evenimentelor
31/05/2022
Se deschide Transalpina începând cu 1 iunie 2022 – restricții impuse
31/05/2022

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, 1 IUNIE, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul  evenimentului PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ, organizat de Direcția Generală de Pașapoarte.

Miercuri, 1 iunie 2022, Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte vor prelua cereri de eliberare a pașapoartelor doar pentru minori. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului.

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Vâlcea va deschide, în data de 1 iunie 2022, un ghișeu de preluări documente exclusiv pentru minori, în intervalul orar 10.00 – 14.00.

Întrucât sucursalele CEC nu vor lucra în data de 01.06.2022, este important ca plata contravalorii pașaportului să se facă înainte de această dată. Totodată, precizăm faptul că plata se poate face și online prin platforma www.ghiseul.ro.

De asemenea, reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.