Bărbat din Călimănești reținut de polițiști, după ce a fugărit cu toporul un alt bărbat din localitate

Distribuţie Oltenia: lucrări în reţelele electrice din Vâlcea, programate în săptămâna 24-30 mai 2021
19/05/2021
Accident cu patru victime la Bălcești – autoturism răsturnat în afara carosabilului
20/05/2021

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Călimănești și Postului de poliție Bujoreni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, au reținut pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Marți, 18 mai 2021, polițiștii au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Călimănești, bănuit că a amenințat cu moartea un alt bărbat din localitate, având asupra sa un topor, ulterior avariindu-i mașina.

În urma unui conflict mai vechi, bărbatul s-a deplasat la locul unde cunoștea că se află victima și l-a amenințat cu moartea, alergându-l cu un topor, după care i-a provocat avarii autoturismului, aflat în apropiere.

Ulterior, agresorul a fugit de la fața locului, fiind depistat de poliție pe Drumul Național 7, în Călimănești.

Bărbatul urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.