

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 17.203 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și 605 decese.
În prezent, în unitățile sanitare din județul Vâlcea se află 126 persoane internate cu SARS-CoV-2. În acest moment, în județ, există trei focare de SARS-CoV-2 inregistrate in cadrul unor agenti economici.
În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 63.890 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 51.846 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 115.736 de teste în județul Vâlcea.
În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 284 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 326 persoane de află in izolare la domiciliu.
Reamintim cetățenilor că, pentru a obține informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, pot apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:
0250 747 720 cu program de funcționare: Luni – Joi 08:30- 16:30 și Vineri 08:30 – 14:00.
***
În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din județul Vâlcea, demarată în data de 4 ianuarie 2021, au fost vaccinate până în prezent 94.719 de persoane.
Numărul total al dozelor de vaccin anti COVID-19 administrate (atât la doza nr. 1 cât și la doza nr. 2) este de 172.567 , dintre care 141.580 sunt doze de vaccin Pfizer BioNTech, 4.507 sunt doze de vaccin Moderna, 11.600 sunt doze de vaccin AstraZeneca și 14.880 sunt doze de vaccin Janssen.
În cursul zilei de 20.09.2021, au fost vaccinate 243 persoane:
Din cele 191 doze administrate pentru efectuarea dozei de vaccin nr. 1 s-au utilizat:
Pentru efectuarea celor 52 doze de vaccin (doza nr. 2) s-au utilizat:
Administrarea dozelor de vaccin anti COVID-19 în centrele de vaccinare din data 20 septembrie este următoarea:
Ca urmare a activității de vaccinare reduse, a fost actualizata activitatea în următoarele centre de vaccinare:
| Nr. Crt. | Centrul de vaccinare – Localitatea | Vaccin utilizat | Program functionare centru |
| 1 | Sala de sport Liceul Antim Ivireanu – Rm. Valcea | Johnson & Johnson | Luni-Duminica: 08:00 – 14:00 |
| Sala de sport Liceul Antim Ivireanu – Rm. Valcea | Moderna | Luni si Vineri : 14:00-20:00 | |
| 2 | Sala de sport Liceul Tehnologic Forestier – Rm. Valcea | Johnson & Johnson | Zilnic: 08:00-14:00 |
| Sala de sport Liceul Tehnologic Forestier – Rm. Valcea | Pfizer | Zilnic: 08:00-14:00 | |
| 3 | Scoala Anton Pann – Rm. Valcea | Pfizer | Zilnic: 14:00-20:00 |
| Scoala Anton Pann – Rm. Valcea | AstraZeneca | Sambata si Duminica :08:00-14:00 | |
| 4 | Sala de sport Lic. I.C.Bratianu – Dragasani | Pfizer | Zilnic: 9:00-19:00 |
| 5 | Sala de sport Lic. C-tin Brancoveanu – Horezu | Pfizer | Miercuri, Sambata si Duminica: 08:00-14:00 |
| 6 | Spital Brezoi – Centrul vaccinare pentru populatie | Pfizer | Zilnic: 08:00-14:00 |
| 7 | Campus scolar- Lic. Tehnologic Calimanesti | Pfizer | Luni, Miercuri, Vineri: 08:00-14:00 |
| 8 | Internat Camin Lic. Preda Buzescu – Berbesti | Pfizer | Sambata si Duminica: 08:00-20:00 |
| 9 | Sala de sport Lic. George Tarnea – Babeni | Pfizer | Sambata si Duminica: 8:00-16:00 |
| 10 | Camin cultural Orlesti | Pfizer | Zilnic: 08:00-14:00 |
| 11 | Camin cultural sat Ruda – Budesti | Pfizer | Zilnic: 08:00-14:00 |
| 12 | Camin cultural Buleta – Mihaesti | Pfizer | Zilnic : 08:00-14:00 |
| 13 | Sala sport sat Mazil – Sutesti | Pfizer | Zilnic: 14:00-20:00 |
Începând cu data de 7 mai 2021, a fost demarată în județ și campania de vaccinare cu vaccinul Janssen (de la producătorul Johnson & Johnson). Acest vaccin se administrează atât în cadrul cabinetelor medicilor de familie care și-au exprimat dorința de a vaccina cu vaccin anti COVID-19, cât și în centrul de vaccinare din cadrul Liceului „Antim Ivireanul” Rm Vâlcea.
Lista medicilor de familie din județ care vaccinează cu vaccin Janssen poate fi găsită pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Vâlcea: www.aspjvalcea.ro.
Vaccinarea este gratuită și voluntară.
Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională despre vaccinarea COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro