

Primăria Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie conform Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Ce tipuri de ajutoare sunt disponibile
Potrivit actului normativ mai sus menţionat, familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie termică furnizată în sistem centralizat se acordă în baza venitului mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă calculată lunar, în limita consumului mediu stabilit pe tipuri de apartament şi zonă de temperatură şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei (298,73 lei/Gcal., la Râmnicu Vâlcea, conform HCL nr. 189/30.09.2021).
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) şi 320 lei/lună (pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, după cum urmează:
| plafon de venituri/membru familie
(lei) |
procent | în factură | la titular | |
| energie electrică
(lei) |
gaze naturale
(lei) |
lemne
(lei) |
||
| <200 | 100% | 500 | 250 | 320 |
| 200,1 – 320 | 90% | 450 | 225 | 288 |
| 320,1 – 440 | 80% | 400 | 200 | 256 |
| 440,1 – 560 | 70% | 350 | 175 | 224 |
| 560,1 – 680 | 60% | 300 | 150 | 192 |
| 680,1 – 920 | 50% | 250 | 125 | 160 |
| 920,1 – 1040 | 40% | 200 | 100 | 128 |
| 1040,1 – 1160 | 30% | 150 | 75 | 96 |
| 1160,1 – 1280 | 20% | 100 | 50 | 64 |
| 1280,1 – 1386 | 10% | 50 | 25 | 32 |
| 1280,1 – 2053 (în cazul persoanei singure) | 10% | 50 | 25 | 32 |
Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dar şi familiilor şi persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept şi ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei), sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:
| Suplimentul pentru energie (se acordă pe tot parcursul anului) | energie termică
(lei/lună) |
energie electrică
(lei/lună) |
gaze naturale
(lei/lună) |
lemne
(lei/lună) |
| 10 | 30 | 10 | 20 | |
| în factură | la titular | |||
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cine poate beneficia de aceste forme de sprijin
Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei doar persoanele singure sau familiile care:
La stabilirea dreptului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie se iau în calcul toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale.
Calculul veniturilor familiei se face fără a lua în considerare următoarele surse: ajutorul social, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar de care beneficiază persoanele cu handicap, bursele şcolare, stimulentul educaţional (tichetul de grădiniţă), sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumele ocazionale acordate cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar în situaţii excepţionale, sumele primite de beneficiarii de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.
Procedura de solicitare a ajutoarelor
Pentru ajutorul cu energie termică, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, transmite către CET Govora SA formularele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere care, prin grija furnizorului, vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor şi asociaţiilor de proprietari.
Pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri, formularele vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Direcţia de Asistenţă Socială (str. General Magheru nr. 25), sau pot fi descărcate de pe site-ul www.primariavl.ro, pe calea Administraţie / Direcţii şi Servicii / Direcţia de Asistenţă Socială / Cereri şi Formulare.
Depunerea cererilor-declaraţii se face o singură dată la începutul sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022). Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri) şi la suplimentul de energie acordat cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuinţă.
Cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei se depun individual sau prin asociaţiile de proprietari la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Solicitarea acestor ajutoare se poate face pe tot parcursul sezonului rece, iar acordarea drepturilor cuvenite se face începând cu luna depunerii cererii, cu condiţia ca această să fie înregistrată până pe data de 20 ale lunii.
Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere vor fi însoţite la depunere de următoarele acte:
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sediul în strada General Magheru nr. 25, telefon 0799.807.237 sau 0250.741.088.