De ce nu ne ținem de cuvânt

Prin EasyTech, Vodafone devine one stop shop de tehnologie și servicii
07/07/2022
După BAC tinerii fără experiență iau cu asalt joburile din turism, retail și call-centere
07/07/2022

Una dintre marile scrieri ale lumii se deschide cu un anunț: La început a fost cuvântul. Printre tâlcurile cele mai interesante ale acestei sintagme este cea care face trecerea spre ideea de rostire. Pentru a exista, cuvântul trebuie să fie rostit. Rostirea ne duce cu gândul la ideea de rost– care la rându-i este similară cu ideea de sens. Rostire – Rost – Sens.

Puterea intrinsecă a cuvântului vine din sens.

Așadar, am putea spune că la început a fost… sensul! Puterea intrinsecă a cuvântului vine din sens. Poate că de aceea este atât de important gestul de a ne “da cuvântul”, gestul de a fi cinstiți. În fond, punem zălog pe sensul nostru.

Cu toate acestea, tot mai des întâlnim situații în care cuvântul dat nu este respectat. Foarte ușor apar răspunsuri care explică nefiresc derapajul social al neseriozității.

Am uitat – de-abia acum mi-am adus aminte; Nu am considerat că mai e nevoie să vin; M-am îmbolnăvit și nu ți-am mai zis; Am crezut că ți-ai dat seama că nu mai vin; Mi-am zis că nu mai are sens să te anunț de schimbare; Dacă ai văzut că nu vin, trebuia să-ți dai seama și tu că… etc.

Cuvântul dat – un exercițiu al nepăsării

Iată doar câteva dintre formulele standard folosite în astfel de situații. Cel ce nu se ține de cuvânt este aproape mirat de faptul că persoana care așteapta nu a înțeles din timp că înțelegerea a picat. Totul este contabilizat cu o mare ușurătate. Privită prin prisma lejerității, o astfel de situație se transformă într-un exercițiu al nepăsării. Un exercițiu al nepăsării care n-are decât o singură continuare – nerostită, dar foarte clară: Așa, și?! Ce dacă nu m-am ținut de cuvânt?! Ce e așa mare lucru?!

Sunt câteva premise care duc la nerespectarea a ceea ce stabilim – în relația cu cei din jur, dar și în relația cu noi înșine.

Dreptul de a spune orice, oricând, oricui

Una dintre aceste premise ține de faptul că ideea de libertate este uneori greșit înțeleasă. Mai simplu spus, sunt oameni care cred că totul este permis și că indiferent de situație, ei au “dreptul” să spună orice, oricând, oricui. Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos – spunea apostolul Pavel în una dintre epistolele sale.

Mediul online este o agora care aduce reale beneficii. În același timp creează un spațiu prin care se învață că, pentru situații de cuvânt spus (a se citi dat), este în regulă să nu îți asumi sau să nu răspunzi pentru ce spui. Mediul online este o agora fără asumare! Omul contemporan înțelege că poate spune și poate promite fără să fie nevoit să răspundă pentru ce a spus.

Continuarea: AICI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.