Râmnicu Vâlcea: soluție pentru copiii cu dizabilități de la Centrul „Andreea”. Vor rămâne în municipiu pe durata lucrărilor

Pescuit ilegal – plasă de 200 de metri, ridicată de jandarmi pe Olt, la Ionești
08/09/2026

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a identificat o soluție pentru relocarea temporară a copiilor cu dizabilități care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului „Andreea” din Ostroveni, pe perioada lucrărilor de reabilitare, modernizare și dotare a clădirii în care funcționează centrul.

În urma discuțiilor purtate cu factorii de decizie de la nivel județean, s-a stabilit ca activitatea copiilor să continue tot în Râmnicu Vâlcea, într-o clădire de tip internat aflată în structura fostului Grup Școlar Oltchim.

Astfel, copiii nu vor mai fi nevoiți să facă naveta până la Băbeni, unde se află sediul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă – CȘEI Băbeni, instituție din structura căreia face parte Centrul „Andreea”.

Potrivit Primăriei Râmnicu Vâlcea, soluția a fost prezentată în dimineața zilei de 9 septembrie părinților copiilor, iar în clădirea în care urmează să fie relocați beneficiarii au început, în regim de urgență, lucrări de amenajare și adaptare la nevoile acestora.

Administrația locală precizează că, deși Centrul „Andreea” și CȘEI Băbeni nu se află în subordinea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, municipalitatea s-a implicat pentru găsirea unei variante care să evite deplasările zilnice ale copiilor în afara orașului și să reducă dificultățile pentru familiile acestora.

Relocarea este una temporară și va fi menținută pe perioada în care imobilul Centrului „Andreea” din Ostroveni trece prin lucrările de reabilitare, modernizare și dotare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.