

Polițiști din cadrul poliției orașului Călimănești au depistat o minoră de 13 ani, plecată de acasă în urmă cu câteva zile. Fata a fost redată în siguranță familiei.
În noaptea de 16 martie 2019, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Călimănești cu privire la faptul că nepoata sa, de 13 ani, a plecat de acasă în cursul zilei și nu s-a mai întors.
Polițiștii au demarat verificările, iar la data de 18 martie 2019, fata a fost găsită pe raza orașului, la domiciliul unei colege de școală. Minora a fost redată în siguranță familiei.