

“Judecând după numărul mare de persoane prezente, comparabil cu cel de la sediul Instituției Prefectului din ziua de audiență, pot afirma că activitatea și-a dovedit utilitatea. La Horezu am fost însoțit de șeful serviciului Monitorizare Servicii Deconcentrate și Situații de Urgență, domnul Laurențiu Papa și de domnul Dumitru Angheluță din cadrul Serviciului Juridic – Compartimentul Fond Funciar, fiind prezent și secretarul primăriei Horezu,domnul Procopie Iliescu.
Cei prezenți la audiență au ridicat probleme de fond funciar (cele mai multe),situații de urgență dar și nemulțumiri pe care le au în raport cu administrațiile locale.
Le mulțumesc domnilor primari din zonă,care au sprijinit și popularizat în comune această activitate, iar în mod particular celor care au fost și prezenți la activitate. Se cuvine, în mod special, un cuvânt de mulțumire pentru domnul primar Nicolae Sărdărescu, gazda activității, pentru suportul acordat!”, a declarat prefectul județului Vâlcea, Marin Florian.