Timp de 7 zile, autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau de transport de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de […]
Marți, 23 iulie 2019, în intervalul orar 09.00 – 12.00, la nivelul județului Vâlcea vor fi alertate următoarele localități: Popești, Cernișoara, Roești, Sinești, Alunu, Berbești, Tetoiu, […]
În acest weekend polițiștii rutieri din cadrul IPJ Vâlcea au desfășurat acțiuni de prevenire pe linie rutieră în vederea depistării conducătorilor auto care conduc sub influența […]
Având în vedere fenomenele meteorologice specifice sezonului estival, caracterizate prin temperaturi ridicate și apariția secetei care conduce la uscarea vegetației ierboase, sunt create premisele producerii și […]
Săptămâna aceasta, polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au fost instruiți de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, în domeniul schimbului […]
Pe parcursul a trei zile, 19-21 iulie 2019, la Voineasa va avea loc tradiţionala reuniune de vară a radioamatorilor, aflată la a XII-a ediţie. Evenimentul intitulat […]
Luni, 15 iulie 2019 , o patrulă formată din polițiști din cadrul Posturilor de Poliție Câineni, Perișani și Boișoara a oprit pentru control pe Drumul Național […]
Duminică, 14 iulie 2019, între orele 00.00 – 06.00, polițiștii din cadrul Compartimentului Sisteme de Securitate Vâlcea au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului […]
Radioamatorii vâlceni promoveaza pe calea undelor un important eveniment cultural care se va desfăşura la Brezoi, Open Air Blues Festival, ediţia a III-a, care va reuni […]
Astăzi, 12 iulie 2019, în jurul orei 8.30, în orașul Horezu, județul Vâlcea, pe strada General Magheru, un autotren care transporta un escavator, a lovit un […]
Astăzi, 10 iulie 2019, locuitorii judeţului Vâlcea vor auzi semnale de alarmare, în intervalul orar 10.00-11.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate […]