Polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Zătreni au reținut la data de 31 octombrie 2017, un bărbat din comuna Lăcusteni, care și-a agresat fizic fiica. […]
Joi, 2 noiembrie 2017, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești şi ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor DIICOT – […]
Poliţiştii au depistat pe raza comunei Bunești, un bărbat de 50 de ani din comuna Trușești, județul Botoșani, care a provocat un accident rutier în Râmnicu […]
Poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea au reţinut un bărbat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă comisă pe raza comunei Bujoreni […]
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție. În cursul […]
Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat 5 arme neletale deținute ilegal de către o familie din comuna vâlceană Păușești Măglași. La […]
Marți, 31 octombrie 2017, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, Poliției orașului […]
Joi, 26 octombrie 2017, polițiștii de combaterea criminalității organizate din Piteşti şi Vâlcea, sub coordonarea DIICOT, descind la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni informatice şi […]
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 23 octombrie 2017 reţinerea inculpatului Stoica Ion şi punerea în mişcare a acţiunii penale […]
Ieri, 22 octombrie 2017, polițiștii Secției 8 Poliției Rurală Lăpușata au depistat doi bărbați care transportau material lemnos, fără a deține documentele legale. Astfel, poliţiştii au […]
Prin ordonanţele din data de 19 octombrie 2017, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 ore, şi […]
Polițiștii de investigați criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au reușit, în mod operativ, probarea activităților infracționale a două tinere, 17 […]
Jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Brezoi şi Detaşamentul 5 Jandarmi Drăgăşani, aflaţi în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza […]