Ziua IEI a fost marcată şi în acest an, la Consiliul Judeţean Vâlcea!

Inundații la Berbești acum 40 de minute – rupere de nori de vreo 15 minute
15/06/2019
Campania de informare „Sa intelegem mai bine alimentele”, initiativa creata in beneficiul intregii industrii alimentare din Romania
26/06/2019

Într-o atmosferă încărcată de emoţie, luni 24 iunie 2019, la ora 10.00, din foaierul Sălii de spectacole a Consiliului Judeţean Vâlcea, decorat cu superbe costume populare şi ii, Preşedintele Constantin Rădulescu a dat startul evenimentului dedicat Zilei Universale a IEI.

Ca şi în anii trecuţi, evenimentul s-a bucurat de o largă participare. Conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea şi funcţionarilor din aparatul propriu, li s-au alăturat consilieri judeţeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice de cultură şi nu numai, reprezentanţi ai presei locale, care au îmbrăcat, cu toţii, cămaşa portului popular tradiţional românesc.

Evenimentul a debutat cu Imnul Naţional al României, interpretat de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, dirijor preot prof. dr. Dumitru Siluan Scurtu, după care preşedintele Constantin Rădulescu a ţinut o scurtă alocuţiune, la finalul căreia i-a îndemnat pe cei prezenţi să participe la parada portului popular, paradă de la care dumnealui, fiind în doliu (la o zi după înmormântarea tatălui său decedat prematur), a lipsit în acest an.

Punctul final al evenimentului a fost, în acest an, Teatrul Anton Pann, unde participanţii la paradă au fost întâmpinaţi de Orchestra de muzică populară „Rapsodia Vâlceană”, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi de interpreţii acesteia, care au susţinut un spectacol folcloric antrenant. Atmosfera a fost una de sărbătoare, care s-a încheiat în stilul românesc tradiţional cu o horă în care s-au prins majoritatea celor prezenţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.